De ce mă simt urmărit când comand de la Auchan Drive?
De ce mă simt urmărit când comand de la Auchan Drive?
Prima dată când faci o comandă, nu ai habar unde trebuie să mergi pentru a o ridica. Nimerești într-o parcare goală. Afară plouă. Suni la numărul de telefon afișat, dar persoana care răspunde nu te poate ajuta. Nu știe despre ce e vorba, numărul e doar de fațadă. Ce operațiune sub acoperire ar avea număr de telefon afișat pe site?! Până la urmă afli că trebuie să ajungi în spatele parcării, sub pasarelă.
Drumul până la punctul de ridicare e plin de gropi. Doar cei care fac drumul foarte des îi cunosc fiecare capcană. O mașină de poliție aflată în urmărire de exemplu ar risca o pană în prima groapă. În felul acesta, orice urmărit poate scăpa rapid.
Locul de unde ridici comanda e înconjurat de camioane. Camioanele maschează toată operațiunea și oferă protecție în cazul unui schimb de focuri. Formează ca un labirint, în care te poți pierde ușor, dacă nu ești printre cei care l-au construit.
Băieții te așteaptă la colț, fumează o țigară. Nu apuci să scoți telefonul, că unul dintre ei îți bate în geam. Te întrebă de comandă, apoi face un semn unui alt coleg. În câteva secunde se aude zgomotul roților căruciorului. Îl parchează lângă mașină, dar se asigură că nu atinge nimic. În caz că apare poliția, e gata să fugă și să te lase cu căruciorul cu produse. Așezi totul cu mâna ta în portbagaj, te asiguri că e marfă bună, închizi rapid portbagajul și pleci.
De fiecare dată când faci o comandă, te sună altă persoană. De pe alt număr de telefon. Probabil persoana care a onorat comanda data trecută a fost ridicată de poliție, cu tot cu telefonul de unică folosință. Avea în posesie un pliculeț de nucșoară. O să treacă cel puțin 3 luni până o să apară din nou la colț, gata să onoreze comanda ta.
Când comanzi de la Auchan Drive, te simți deconectat de alegerile nesănătoase pe care le faci. Ajungi acasă, despachetezi comanda și te simți ca în dimineața de Crăciun. Altcineva a ales turta dulce de pe raft pentru tine. Un tip gras și cu barbă îți vrea răul. Tu vrei să ai o viață sănătoasă, dar nu ai control asupra ei.