Top 7 filme fără Saoirse Ronan, dintre care cel puțin unul e cu Timothée Chalamet și maxim 2 LGBTQ
O atracție apare între Elio (Timothée Chalamet), tânărul de 17 ani, și Oliver (Armie Hammer), asistentul tatălui său, venit din Statele Unite pentru a petrece vara cu ei în nordul Italiei. Această atracție se dezvoltă încet, de-a lungul zilelor petrecute citind pe marginea piscinei sau înotând, cântând la pian sau făcând plimbări cu bicicleta în oraș. Atmosfera foarte relaxată de vară este surprinsă foarte bine și completată și de coloana sonoră.
De-a lungul evoluției acestei legături, până în momentu în care ajunge să fie exprimată, atitudinea părinților lui Elio este una foarte relaxată față de dezvoltarea și sexualitatea fiului lor. Nu au cum să nu observe ceea ce se întâmplă, dar nu fac nicio afirmație în legătură cu asta, doar observă degajați, și abia la final, prin discursul tatălui său, ne dăm seama de felul în care au perceput ei toată această experință. Relația dintre părinții lui pare una foarte sănătoasă și se reflectă și în relația cu el, fiindu-i alături și oferindu-i ajutor pentru a înțelege ceea ce i se întâmplă, cu atâta mai mult cu cât experiența lui nu a fost una tocmai obișnuită. Discursul tătălui său oferă o perspectivă importantă despre suferință și felul în care este ea percepută într-un astfel de episod romantic, punând mai presus bucuria legăturii speciale pe care cei doi au reușit să o creeze decât suferința cauzată de felul în care aceasta și-a găsit finalitatea.
Cu toatea astea Elio rămâne reflectând la ceea ce a fost poate doar o experință de-o vară, dar care i-a marcat profund dezvoltarea, moment surpins într-un cadru final inedit și care oferă și privitorului acel moment de reflexie. Pe lângă elementul vizual care surpinde foarte bine atmosfera de vară din nordul Italiei, și coloana sonoră joacă un rol important în transmiterea emoțiilor, mai ales muzica lui Sufjan Stevens care marchează foarte bine câteva dintre momentele importante dintre cei doi.
Un film care exporează o legătură romantică între o tânără femeie, Héloïse, și un pictor venit pentru a-i picta tabloul de nuntă, Marianne. Toată acțiunea se petrece pe o insulă, la sfârșitul secolului al 18-lea, iar în mare parte cele două femei, și slujitoarea lor, sunt singurele protagoniste. Nici măcar coloana sonoră nu însoțește experiența celor două, fiind mai degrabă înlocuită de sunetul valurilor și al vântului în timpul plimbărilor pe malul mării.
Pictorul are dificultăți în a-și realiza sarcina, nefiind hotărât care proiecție a modelul său să captureze, pe cea a cărei soartă e stabilită de mariajul iminent, sau pe cea de care începe să devină atrasă. Astfel are mai multe încercări ratate de a realiza portretul, ceea ce îi prelungește șederea și îi oferă ocazia să își cunoască mai bine modelul.
În final realizează că nu există decât o singură variantă a modelului său și rămâne doar cu experința de a-ș fi pictat capodopera, atât pe pânză cât și în interior, și cu realizarea că această capodoperă nu o să fie expusă vreodată.
Ar mai fi de remarcat unele diferențe între atitudinea caracteristică perioadei față de astfel de exprimări romantice, mai ales lipsa de introspecție a mamei Héloïsei față de dorințele fiicei sale, ca o paralelă la atitudinea părinților lui Elio din Call Me By Your Name (2019).
O satiră reușită despre un băiat, Jojo (Roman Griffin Davis), mânat de interesele sale centrate în jurul propagandei naziste și a urii față de evrei. Aceste interese îl pun în conflict cu familia sa, mai extinsă decât realizează el inițial, dar ajunge să învețe o lecție importantă despre depășirea acestor elemente de propagandă.
O astfel de satiră nu are nevoie de perfecțiune în executare pentru a putea fi bine primită, chiar dacă lucrează cu niște elemente așa de importante ale istoriei cum sunt nazismul și Holocaust-ul. Cred că Taika Waititi reușește să atingă un nivel acceptabil de comedie, atfel încât să nu fie nevoie de o atitudine moralizatoare față de filmul său.
Un film de investigație bine realizat, colorat și amuzant. Investigația este centrată în jurul morții suspecte a unui autor bogat, care inițial este catalogată simplu ca sinucidere. Dar situația ia o turnură interesantă prin contribuția detectivului Benoit Blanc (Daniel Craig). Averea lăsată în urmă de răposat ajunge în mâinile unor persoane neașteptate, din dorința lui sau prin întorsături neașteptate de situație.
Poveste mai mult despre divorț decât despre mariaj, filmul surpinde logistica despărțirii dintre Charlie (Adam Driver) și Nicole (Scarlett Johansson) și custodia fiului lor. Este impresionantă desfășurarea de forțe, de avocați, implicată într-un astfel de proces. Dacă cei doi parteneri nu sunt dărâmați de pierderea mariajului și de încercarea de a înțelege felul în care au ajuns în situația asta, cu siguranță procesul interminabil și lupta pentru custodie are cel mai mare impact asupra lor.
Cold War capturează povestea de dragoste dintre două persoane din contexte complet diferite și cu temperamente nepotrivite, dar care inevitabil se atrag prin mare partea a Europei din perioada războiului rece. Deși iubirea dintre cei doi pare mai imposibilă decât trecerea granițelor vestului din Polonia comunistă, reușesc să o prelungească și să ne prezinte cu ocazia asta atmosfera din Europa care încă încearcă să-și revină după război.
O mare parte din atmoferă este creată și de muzică, ambii protagoniști venind din contexte artistice. O poveste emoționantă care demonstrează că și în iubire există speranța reconstrucției, la fel ca în arhitectura orașelor lovite de război.
Un single-shot interesant, care surpinde dimineața unei tinere recent mutată în Berlin, care degenerează de la un flirt banal în ceva mult mai periculos. Atmosfera creată prin detaliile tehnice și faptul că toată acțiunea se petrece în cele 2 ore de film face vizionarea lui o experință interesantă. Surpinderea detaliilor Berlinului dimineața devreme este un alt element important în crearea acestei atmosfere.